Alimentatia pasarilor exotice

         

 

 

 

 

 

 

 

 

 

          Alimentatia sanatoasa si corespunzatoare este cea cu sortimente cat mai apropiate de cele din natura. Asigurarea apei la discretie, precum si o alimentatie sanatoasa, sunt conditii esentiale pentru buna functionare a organismului si pentru cresterea rezistentei acestuia.

Iata cateva sfaturi privind sortimentele recomandate pasarilor de colivie:
    - sortimente de origine vegetala: mei alb, mei galben, mei rosu, dughie, glant, (preferate mai mult de perusi si canari), ovaz decorticat, grau, secara, porumb, canepa, in, seminte de floarea soarelu (preferate de catre papagalii mari), fructe, mere, pere, patrunjel, marar, morcov, telina.
    - sortimente de origine animala: branza proaspata de vaci, nesarata, ou fiert, insecte, maduva oaselor de vita, viermusi de faina.
       Sarurile minerale i le poti administra si sub forma de faina de oase, de scoici, de la oul fiert - coaja, spalata si uscata in prealabil, sub forma de pulbere.
      Papagalului de talie mare ii poti oferi frunze de spanac, patlagina, marar, lucerna, papadie, mazare, traista ciobanului, toate acestea bine spalate, si uscate (important este sa fie aduse din locuri unde nu au fost folosite ingrasaminte). La fel de apreciate de catre acestia sunt lastarii si mugurii plopilor, salciei, teiului, marului si parului.
     Nisipul (se gaseste in pet-shop) ajuta mult digestia pasarilor de colivie, deci presara-i in mancarea zilnica sau pune-i intr-un recipient.
Atentie! Orice sortiment nou se introduce treptat, in cantitati mici. Zilnic se indeparteaza din recipient partile decorticate.

Probleme de sanatate frecvente in cazul pasarilor exotice
     Cele mai frecvente probleme ale pasarilor de colivie sunt localizate la nivel digestiv (diaree cu cauze diferite, endoparazitoze) si respirator. Mai sunt intalnite conjunctivite, otite, micoze, fracturi.
     Parazitismul extern este des intalnit - de exemplu, raia la perusi este des intalnita.
     Uneori, datorita lipsei mineralelor si calciului din alimentatie, ciocul poate creste defectuos si necesita ajustari periodice. Pentru a corecta acest aspect, poti fixa in colivie un os de sepie. Ai grija si la lungimea unghiilor, pot creste mai mult decat normal, ingreunand deplasarea.

Ultimele noutati

toate stirile